Universitatea Politehnica din Bucureşti are o tradiţie de peste 20 de ani în promovarea dimensiunii europene, schimburilor de experienţă între studenţi şi încurajarea cooperării între instituţii academice din ţările participante. Începând cu programul Socrates s-a implementat în baza Deciziei Nr. 819/95/CE a Parlamentului European şi a Consiliului Europei din 14 martie 1995.
ERASMUS+ este programul prin care Uniunea Europeană sprijină educaţia, formarea, tineretul şi sportul în perioada 2014-2020, având principalele caracteristici: recunoaşterea şi validarea competenţelor şi calificărilor; diseminarea şi exploatarea rezultatelor proiectelor; accesul deschis la materialele didactice, documentele şi instrumentele mediatice create în cadrul programului; dimensiunea internaţională (cooperarea cu ţările partenere în domeniu învăţământului superior şi sportului); multiligvismul; echitate şi incluziune; protecţia şi siguranţa participanţilor.
Obiectivele acestei mobilităţi:
Mai multe informatii despre mobilitatea ERASMUS+ in cadrul Facultatii de Inginerie Mecanica si Mecatronică: